Capitol 8 – Jocul

3010115668_14e966a916_bAm stiut-o intotdeauna jucausa, fara astampar, mai mult decat atat, eram sigur ca sufera de deficit de atentie: intr-un sens bun, daca exista asa ceva, sau poate doar in ochii mei. Cert este ca nu statea locului, dar nu era obositoare. Veselia ei era molipsitoare, desi ascundea multe, multe pe care nu le-am descoperit niciodata.

Vacanta se terminase, m-am intors la scoala; nu imi revenisem. De fapt cred ca eram din in ce mai rau. Nu ma mai recunosteam, rabdarea-mi incepea sa devina nerabdatoare, calmul nervos, zambetul amar, personalitatea infecta.
Ma uitam in oglinda in speranta ca imi voi aduce aminte de mine si ma voi recunoaste, descoperi, redescoperi..nici eu nu mai stiam despre ce era vorba. Tot ce vedeam.. era un om lipsit de vlaga, cu sentimentele facute ghem, incapabile de a fi lasate libere.
Pe ea? Gladys a mea incepea sa devina o pisica aflata mereu in cautarea ghemului: il rodea, il rostogolea, se agata mereu de el. Nu s-a gandit niciodata ca ghemul ala.. poate chiar avea sentimente.

Deschid usa de la office si gasesc poza ei. Am simtit cum mi s-a urcat sangele in cap. Ce cauta poza ei la mine in birou? Intorcand-o, aveam un indiciu: unde o puteam gasi.
Ce minte bolnava ar face asa ceva?

-Pekka, la multi ani!
-Nu acum, Dewayne! Trebuie sa plec.
-Bine, dar..
Inainte sa apuce sa termine, m-am urcat in lift. Nu stiu cum, dar in urmatorul minut eram in sala si o caut nervos printre studenti.

Ridica privirea; socul mult prea sincer i se citeste pe fata, ceea ce ma face sa imi revizuiesc rapid gandul de mai devreme; poate nu de la ea aveam poza. Sau poate are tendinte actoricesti. Dar aveam sa ma gandesc mai tarziu la asta.
-Buna.. – imi spune timid, cu rasuflarea taiata pe alocuri.
-Nu, nu te opri! – ii ordon.
-Ziua!!! Continua raspicat, rosie la fata, mai frumoasa ca intotdeauna. Pesemne ca nu ii placea sa primeasca ordine.
A vrut sa se joace; ma jucam. In mintea mea era o valva totala, nu stiam ce sa mai cred.
-Esti fierbinte cand transpiri!
-Esti fierbinte cand zambesti! – imi raspunde fara sa astepte prea mult- Doriti ceva?
-Da! Un prim lucru, domnisoara D., ar fi sa nu mai ascultati muzica atunci cand..
-Da, da: fara telefoane, fara laptop-uri si fara muzica la mine la ora! Cred ca am avut suficient de multe cursuri cu d-voastra, Domnule G.,incat sa cunosc mai bine regulile decat materiile pe care, cu atata pasiune, mi le-ati predat…ni le-ati predat.
-Dai senzatia ca..
-Dar ghiciti ce? Aici nu suntem la ora d-voastra. Va pot asculta, va pot vorbi si pot asculta muzica in aceasi timp. Ii zice multitasking.
N-aveam nicio sansa cu ea; fata asta imi scurta viata cu fiecare zi. Nu imi venea sa cred ce aveam in fata ochilor.
-Altceva? – ma intreaba rasufland si mai greu, accelerand ritmul pe banda, de parca si-ar fi descarcat nervii treziti de prezenta mea; acolo, in fata mea, era ea, alergand: cu pasiune, as putea spune.
-Mai ai mult aici? – o intreb hotarat.
-Suficient! De ce?
-Nu ma vezi ca stau la rand?
-Va vad, dar nu la rand, ci in fata mea. In primul rand, coada se face in spate sau altfel spus, intr-un loc cu vizibilitate foarte buna la… fundul meu!
Devine prea tupeista! In al doilea rand – privindu-ma de sus pana jos – mi se pare mie sau nu sunteti imbracat adecvat pentru a fi aici? Sau blugii sunt noii pantaloni de sport?
-Nu fa pe desteapta!
-Nu fac! Sunt! Multumesc frumos.
-Cat mai ai?
-11 minute si 30 siii…si 2 de secunde.
-In 10 minute te vreau la mine in birou!
-Mai predati si mate; in 11 minute ies de aici, trebuie sa fac dus. Niste calcule usoare v-ar ajuta sa va dati seama ca 10 minute este un numar imposibil de “indeplinit” – imi vorbea in slow motion, menit parca sa ma enerveze si mai tare.
-Te astept! Nu fug nicaieri!
-Bine, dar cred ca voi intarzia un minut!
-Mai conteaza?
-Se pare ca da..
-De ce faci asta?
-Ce anume?
-11 minute, 10, inca unul..Aaaaaaa – scot un urlet mai mult mut, dar extrem de nervos – iti bati joc de mine?
-Nu..dar mi-e sete! – imi intinde sticla de apa: goala!
Incep sa rad, dar nu era rasul meu. Ea continua calma.
-Sa inteleg ca va place sa asteptati.
Nu imi venea sa cred. Se juca cu nervii mei, ma facea dintr-o privire senina, cuvinte obosite si un zambet transpirat. Ii smulg sticla din mana.
-De unde?
-Afara, imediat pe stanga! Multumesc din nou, sunteti un cavaler.
Plec si ma intorc cu sticla plina. Ma uit in jurul meu, de parca m-as fi protejat de cineva si continui sa ii vorbesc, urmand o discutie rapida, cu accente grave pe fiecare cuvant.
-Pentru o studenta a mea, domnisoara, sunteti prea indrazneata!
-Pentru un profesor al meu, domnule, sunteti prea pervers si tupeist! Merita incercat!
-Ce? – ma bulversa total.
-Cine!
-Cine??
-Profesorul!
-Esti frustranta!
-Si ce te face sa crezi ca tu nu esti? – continua discutia la pertu .
-Incepi sa ma enervezi.
-Te credeam mai calm.
-Chiar trebuie sa ai mereu o replica?
-Chiar trebuie sa te plangi mereu?
-Dumnezeule, Gladys!!!
-Iisuse, Pekka! Incheie amuzata, calma, zambindu-mi ironic, triumfator si din nou, jucaus. Mereu au existat zambete intre noi, datorate, mi-a placut mie sa cred, chimiei existente intre noi doi. Insa, de data aceasta, tensiunea isi pusese amprenta. Demult incetase Gladys a mai fi doar studenta mea. Demult incetasem sa o mai privesc ca pe una. Si cred ca ea stia asta.
-1-0, dl Pekka!
Ma priveste cu niste ochi mari si veseli si completeaza:
-Pentru mine.

 

Se opreste din alergat si pleaca.