Capitol 7 – Ganduri

19154353985_63ee681030_b-S-a intamplat ceva? – il intreaba, privindu-l cum isi legana fetita cea mica, de nici un anisor.
-Nu! Ma gandeam doar..la Pekka. E singur de Craciun.
-Nu ca ar fi ceva nou! – ii zambeste Havel, ironica.
-Cred ca acum e diferit. Simte gustul singuratatii si nu cred ca il gaseste prea dulce.
-Stii ca eu inteleg, dar parca si-o face cu mana lui.

Havel rupe tacerea instalata in urma cu cateva secunde.
-Asculta, stiu ca sunteti prieteni; daca vrei, cheama-l si pe el. Il cunosc si eu..
-Nu, nu cred ca e o idee prea buna! – o intrerupe Dewayne fara sa stea prea mult pe ganduri. Adica nu stiu cum s-ar potrivi in peisaj. Oricat de prieten mi-ar fi, dar cred ca i-ar prinde bine putin timp singur; poate se redescopera si poate mai merge si el pe la vreun bar pentru ca nu a mai fost demult. Cred ca e singura lui solutie.
-Solutie? La ce?
-E destul de delicat. – o priveste secretos pe Havel, care nu intarzie sa ii aduca aminte, cu o singura privire, cu cine sta de vorba.
-Eh haide! Ce s-a intamplat?
-E indragostit de o studenta in anul 2.
Havel umple casa cu un ras zgomotos.
Asteptand-o sa termine, Dewayne ii explica tot.
-O cunosti?
-Nu, nu mi-a aratat-o niciodata! Nu stiu la ce se gandeste. Parca ar proteja-o, cu atat mai mult ca e studenta lui. De-asta e grav; lui niciodata nu i-a pasat daca a fost studenta lui sau nu, cati ani avea sau ce facea distractia lui de o noapte. Iti spun: e obsedat de ea, ea l-a invatat sa iubeasca, fara sa il bage in seama si tot ea i-a adus singuratatea.
-Deci..nu sunt impreuna?
-Nuu! Ea nu stie nimic, iar eu la randul meu, mi-am format o imagine a ei, din descrierile lui.
-E nebun!
-E indragostit, Havel!
-De o pustoaica mai mica decat el cu.. Cati? 30 de ani? Si lasand varsta la o parte, ea e mica si vulnerabila. Are o viata inainte; e egoist din partea lui sa o vrea alaturi pentru a lasa-o singura cand ea se va astepta mai putin.
-O iubeste! E cea langa care ar fi..
Ridicand din spranceana, realizand ce tocmai sotia lui ii spusese, ii cere o explicatie, fara sa scoata vreun cuvant.
-Inteleg sa ii iei apararea, dar pune-te in locul lui..daca poti! Tu – 50 de ani, singur, Don Juan. Ea – 20 de ani, studenta! Chiar daca nu e loc de iubire, e loc de atasament. Privezi un copil de la a-si duce viata pe fagasul ei normal. Viata e o ironie, Dewayne! Din nou, poti face abstractie de varsta, dar nu uita: azi esti, maine nu mai esti langa ea..

Si acum mai aude ecoul cuvintelor. Pe vremea aceea, Dewayne isi musca buzele. Oricata dreptate i-ar fi dat sotiei sale, eu eram prietenul lui, singurul lui prieten. Eram.
Ne intrebam pe atunci ce ne-a apropiat in ziua cand ne-am cunoscut: ceea ce avea sa ne indeparteze 3 ani mai tarziu.