Capitol 3 – Gladys D.? Absenta.

16072411105_5eb69e3769_b-Buna dimineata!
-‘Neatza, Pekka! Cafea?
-Da, te rog, trebuie sa ma trezesc!!
-La realitate? Cu siguranta! – ma apostrofeaza Dewayne.
-Nu am chef de glumele tale rasuflate!
-Avand in vedere ca te-am facut sa zambesti, nu a fost asa rasuflata. Te-ai vazut in oglinda azi dimineata?
-Normal, fac asta destul de des. Trebuie sa..
-..ai grija de tine, bla, bla! Stiu, stiu. Stiu asta! Nu te cunosc decat de o doua zile si stiu despre tine prea multe. La sfarsit ce va conta pentru tine? Sa fie oare numarul femeilor care ti-au trecut prin pat?
-Hei, de ce asa nervos?
-Nervos nu e cuvantul potrivit, Pekka! O zic pentru tine; uite-ma, am o familie, am o fetita, Havel asteapta al doilea copil. Si..
-Stai, ce?
-Ce ai auzit! Am aflat ieri! O sa avem un alt copil. Am pe cineva langa mine, o sotie ..
-Pe care ai insela-o daca ai avea ocazia! – i-am taiat-o scurt – decat sa ma implic intr-o relatie pe care nu o pot sustine din niciun punct de vedere, mai bine imi vad de treaba mea. Imi place libertatea.
Ma priveste usor enervat de prima parte a replicii, un pic nefondata – realizez – dar e prea tarziu sa imi retrag cuvintele, eu, oricum, nefiind omul care sa isi ceara scuze. Isi continua ideea:
-Si o casatorie reusita, Pekka! Flirtez! Da, si Havel stie asta; dar nu am inselat-o niciodata, nici macar cu gandul. Tie nu ti s-a luat de…asa numita libertate?
Discutia ne este intrerupta de domnisoara din fata mea, pe care nu doar o singura data am alergat-o prin pat: o indianca, extraordinar de frumoasa, care danseaza exceptional. Dar azi nu am observat-o.
-Buna ziua! – ma priveste cu ochii ei mari, de-un verde rar.
-Buna! Vreau si eu, te rog, doua cafele negre! – privind catre prietenul meu – Fac cinste!
-Multumesc! – lasand in urma un suflet dezamagit de atitudinea mea, amagit de cuvintele mele, patimas arzand de dorinta, stins de o ultima intalnire, deloc satisfacatoare.
Nu am mai calcat pe acolo.
Indreptandu-ne catre birouri, rup linistea usor jenanta.
-Esti tanar!
-Poftim?
-Adica mai ai timp sa experimentezi.
-O sa te lovesti de propria-ti singuratate, cand o sa te astepti mai putin. Sa stii Pekka… – privindu-ma atent si sincer, vorbind din suflet – viata te poate dezvirgina si la 50, 60 sau 70 de ani, asta ca sa ma exprim adecvat pentru auzul tau fin si urechile tale, inca pure! Asa ca, la randul tau, esti inca tanar!
-Heh, copile.. – a fost tot ce am putut scoate pe gura; doua cuvinte urmate de un raset usor nervos.
Nu am inteles, de unde atata frustrare. Mi-a inchis usa, murmurandu-mi un “Ne vedem mai incolo! Vezi ca tre’ sa mergi la clasa in 10 minute!”. Imi dau o palma: “Unde mi-o fi fost capul? Niciodata, in viata mea, nu mi-a adus aminte cineva ca trebuie sa merg la curs. Sa fie varsta?”
In decurs de un minut trec de la o stare de frustrare, la cea de groaza, urmata in sfarsit de cea de liniste, pentru ca mai apoi sa devin nervos.
Gandul ca in 10 minute, care se facusera 8 jumatate, urma sa o vad, ma facea sa ma simt ca un adolescent. Nu ca m-as fi bucurat vreodata de vreo iubire in adolescenta; singurul lucru care m-a bucurat vreodata la fiecare fata sau femeie, a fost numarul care, odata ce inchideam usa in urma ei, crestea in incrementi de 1.

“Am uitat sa il felicit. Ce prost sunt!”
Spre clasa, ii bat in usa.
-Da?
-Tot eu sunt..am vrut sa te felicit pentru veste, ma bucur sincer pentru tine!
-Multumesc mult!
Imi zambeste din spatele ochilor, vizibil fericiti, iar eu ma pierd usor in imaginea lui totusi nu asa clara precum ma asteptam, gustand fericirea unei familii: prin eI! Fara sa imi dau insa seama, a fost prima oara cand am simtit nevoia unei jumatati; fara sa imi dau seama ca a fost prima si ultima oara cand am simtit cum e sa ai o familie. Sau.. sa nu ai!
-Pekka!!! Nu trebuie sa mergi undeva??? – sunt intrebat apasat si grijuliu.

“Nu e in clasa! Nu e decat a doua ora si deja lipseste. Poate intarzie.”

O ora mai tarziu, ma regasesc langa Dewayne.
-Nu a intarziat; nici 5, nici 10, 15, sau 45 din cele 50 de minute. Pur si simplu nu a venit.
-Teoretic, o cunosti de doua zile. Practic.. habar nu ai cine e. Ma innebunesti deja. Uita de ea! Las-o! Ti-e studenta si atat.
-Poate a renuntat deja la curs, poate nu are nevoie de el, sau poate a patit ceva.
-Pekka, ma indoiesc ca a patit ceva, iar daca nu are nevoie de curs si a renuntat la el, norocul tau!
Neacceptand sfaturile lui, incerc sa schimb subiectul.
-Mergem sa bem ceva? Pentru Havel si pentru un copil sanatos?!
-Si pentru Gladys si disparitia ei la fel de prematura ca si aparitia?
-Nu glumi cu asa ceva, copile! Fata asta a aparut la timp in viata mea. Rutina asta deja ma plictisea.
-Eu cred ca a aparut prea tarziu, pentru ca si mai tarziu vei realiza ca nu iti place singuratatea. Dar ce spun eu…

Am avut nevoie de 3 ani de zile sa realizez cata dreptate avea copilul cu 15 ani mai tanar, dar mai matur cu 30 decat mine.