Capitol 12 – Zyniec.

“Buna dimineata,

 

Domnisoara Gladys, scrisoarea este gata si puteti veni oricand sa o ridicati. Voi fi in office in fiecare zi, intre orele 12-17.

 

Cu stima,

Pekka G.”

 

“Buna dimineata,

 

Domnule G., trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa primesc vreun raspuns asa curand.

Voi trece pe la office astazi, la orele 15:00. 

 

O zi buna,

Gladys D. “

 

Aud un ciocanit usor, ridic privirea si o zaresc. Am inmarmurit un pic, parca s-a oprit timpul in loc pentru cateva secunde.

-Ce punctuala esti. – reusesc sa mormai pierdut in ochii ei mari.

-Am incercat.

O vad asa rece, privindu-ma fix si curajos si inteleg ca e acolo doar pentru scrisoare. I-o inmanez si se intoarce sa plece. Sunt mut din mai multe motive, mi-am pierdut toate cuvintele. Se opreste si ma salveaza.

-Era sa uit. Sambata? – planteaza un zambet timid in coltul gurii.

-Ce ora?

-21:00? Numarul 8, pe strada 12?

Ii ofer un zambet in loc de raspuns, blocat in fata ei. Zambeste strengareste si pleaca.

 

E miercuri. Ce de mai e pana sambata. Transpir, imi frec mainile intr-un ritm nervos si ma plimb de colo colo, in biroul meu de 10 pe 10. Ma simt ca un adolescent la prima intalnire si nu am idee ce e in mintea ei.

 

Las zilele sa treaca si sambata ma gasesc la barul de la numarul 8, asteptand-o, in timp ce imi treceau prin minte infinite ganduri. Oare mai vine? Daca intervine ceva? Nu am numarul ei de telefon. Daca se razgandeste?

Se incadreaza in sfertul academic si o zaresc pasind inauntru in sfarsit, cu ochii in cautare. Ma ridic sa o intampin, ma vede si se apropie de mine.

-Buna seara, Pekka!

-Buna, Gladys! Da-mi voie.

Ii iau haina si o invit sa ia loc.

-Multumesc. Imi pare rau de intarziere. Trafic. – raspunde taios.

-Nu-i nimic. Vin?

-Te rog.

-Gladys? – aud o voce de barbat, familiara de altfel, strigand-o pe Gladys a mea.

-Zyniec. Ce coincidenta. – raspunde fericita.

-Placuta. – simte nevoia de a completa profesorul de psihologie.

-Zyniec. Mi s-a parut ca iti recunosc vocea. Ce te aduce pe aici?

-Salut, Pekka! E sambata, daca asta iti raspunde la intrebare.

-Voi va cunoasteti? – intreaba nedumerita si suspicioasa, Gladys.

Radem.

-Predam la aceeasi facultae. El matematica, eu psihologie. Nu prea avem multe in comun, ce pot sa spun?! – imi face cu ochiul.

-Femeile cu siguranta reprezinta subiectul vostru preferat. – se grabeste Gladys, jucausa, privindu-l fix si impunator in timp ce Zyniec ii raspunde patrunzator si zambeste fara sa scoata vreun alt cuvant.

-Vrei sa bei ceva cu noi? – indrazneste Gladys, in timp ce eu injur de mama focului in mintea-mi obosita de jocul lor deja vizibil. Nu stiu cum de m-am gasit intr-un trio asa neplanuit si foarte diferit de cele trecute.

-Nu vreau sa deranjez. Pekka? – imi cauta aprobarea in ochi. Ce puteam sa spun? Nu?! Nu cred ca ar fi incantat-o pe Gladys prea tare.

-Eh haide, nu suntem la intalnire. – il convinge nu prea greu Galdys.

Ma pierd intr-o conversatie obligata si raman neutru. Ma uit nicaieri, cu ochii goi si ma intreb ce caut aici. Sunt doar spectator in fata unui joc, nu mai am nici putere sa deschid gura. M-as ridica sa aplaud ironic spectacolul de priviri in care scanteiau dorinta si ardoarea, eclipsand lumina deja palida a barului, dar m-am lipit de scaun, incapabil de vreun oricare gest.

-Revin.

Zyniec se ridica si saluta niste necunoscuti noua.

-Pekka, de ce esti asa tacut? Asa efecte are alcoolul asupra ta. – imi rade in fata Gladys cu ochii ei mari.

-Discutai cu Zyniec, nu am vrut sa..

-Eh haide, nu fi copil. Nu ai voie sa fii gelos, nici nu ai de ce. – mi-o taie scurt – am iesit doar la un pahar de vorba cu tine. Continua visatoare. Nu stiu ce aveai in minte. Ce iti doresti?

O ignor.

-Cum de va cunoasteti? Nici macar nu stiti ca mergeti la aceeasi facultate: el ca profesor, tu ca studenta?

-Ne-am cunoscut de curand si activitatile personale si profesionaele nu au aparut in putinele discutii de pana acum; total irelevante.

-Unde v-ati cunoscut?

-La dans.

-Dans?

-Da, imi place sa dansez si am inceput sa merg la ore. Si el la fel. E partenerul meu de dans.

-Ce chestie! – raspund incruntat.

Si eu as vrea sa dansez cu Gladys, sa ii cuprind coapsele in mainile-mi obosite, trecute de vreme, mereu in cautarea atingerii ei.

Ma citeste, ia o gura de vin si continua incet, de-abia o aud.

-Pekka, eu joc un alt joc. Sunt la un alt capitol in viata mea. Cu tine nu ma pot juca.

-Te-ai jucat pana acum.

-Am vrut doar sa ma vrei. Si am reusit. Mi-am pierdut interesul, cel putin pe moment. Nu mi-ai raspuns la intrebare.

-Pe tine te doresc. Dar stii asta deja, se pare.

Imi zambeste foarte sincer de data aceasta, mai ca ii citesc o usoara parere de rau.

-Stiu, Pekka. Dar nu e momentul. Nici nu stiu daca o sa fie vreodata.

-Scuze, nu ii mai vazusem de ceva timp – revine zambitor Zyniec – Am pierdut ceva? – o soarbe din priviri, o analizeaza milimetru cu milimetru, iar mie imi fura atentia ei.

 

Era prinsa in jocul lui Zyniec. El nu spunea nimic, il cunosteam de ceva timp, lucra de multi ani in facultate, dar niciodata nu am stiut nimic despre el, de fapt. Asta isi dorea sa ii faca si lui? Sa il faca sa o doreasca? Imi va mai juca vreodata jocul? O voi face vreodata a mea?

Aveam prea multe intrebari si niciun raspuns. Am decis sa ma apropii altfel de trupul tanar condus de un suflet matur, vesnic in cautarea locului propriu, incapabil de a se regasi printre restul trupurilor de aceeasi varsta.

Intre timp am ramas mut in fata ochilor care au ucis atatea suflete.