Capitol 11 – Revedere.

Ma regasesc in aceeasi postura de fraier, in fata ei. Ma urmarea, ma privea insistent, ma intimida, ma deruta. Trebuia sa fac ceva sa inteleg ce se intampla. Cautam raspunsuri si ea era singura care mi le putea oferi. Trebuia sa ma misc repede, inainte sa isi incheie contractul cu facultatea si sa plece. Nu stiam ce planuri de viitor avea. Urma sa aflu succint, dar eu nu eram printre ele.

 

-Nu va suparati, pot sa intru?

Nu imi venea sa cred pe cine aveam in fata ochilor. Am ramas un pic blocat, m-am simtit ca un prost. Pentru o secunda s-au inversat locurile, am devenit studentul timid, iar ea profesoara cea buna, tupeista, rea, ironica.

-Desigur. Intra. Ma poti tutui.. nu ar fi prima oara.

In amintirea vremurilor trecute si a jocului de la sala de fitness, ridica spranceana dreapta, zambeste triumfator, in timp ce, finut, imi cere un pahar cu apa. Inchid usa.

-Cu ce te pot ajuta, Gladys?

-E un pic cam cald aici, nu vi se pare?

-Esti claustrofoba?

-Nu.. imi este doar cald. – ma privea stanjenita.

Mi-as fi dorit sa o pot face sa se relaxeze un pic, as fi reusit, dar nu am vrut sa o sperii. Am deschis un geam si o vad cum rasufla usurata.

-Am nevoie de o scrisoare de recomandare. – continua, rosindu-se.
-De-abia treci pe la orele mele, pot numara pe degete la cate cursuri mi-ai fost prezenta de cand ai inceput facultatea; ce te face sa crezi ca iti voi scrie una? Sau ca va fi ceea ce iti doresti?

-Intocmai. De cand am inceput facultatea, inca din primul an v-am avut ca profesor. Iar cand nu va aveam, imi alegeam un curs predat de d-voastra. Nu cred ca exista un altul care sa ma cunoasca la fel de bine, si cu atat mai mult sa imi recunoasca potentialul. Si consider ca m-am descurcat destul de bine, nu?

-Cu lenea cum ramane?

Rade.

-O putem sterge din varianta finala a scrisorii?! Rezultatul conteaza, nu mijlocul – imi raspunde cu un zambet viclean – va las sa va ganditi, va voi respecta decizia. As dori doar sa stiu cat mai curand, sa stiu ce am de facut.

 

Se ridica si se indreapta spre usa. Inainte sa realizeze, am pus mana pe clanta. Tresare usor, parca nici nu ar fi fost prezenta.

-Vino cu mine la o cafea. – ii zic rapid, fara sa stau prea mult pe ganduri. Inima mi-a luat-o la galop, mi-as fi dorit un strop de tarie, sa imi umezeasca cerul gurii.

-Nu beau cafea. – imi raspunde rece, fara niciun fel de emotie. Eu unul, cel putin, nu am putut citi nimic. Era total lipsita de orice fel de expresie.

-Putem discuta o posibila scrisoare, impreuna la un ceai, atunci?

-Ma santajezi, domnule Pekka si nu vad asta ca pe o calitate profesionala. Pot iesi cu tine la un ceai, whiskey sau rom de vrei, consider ca este timpul. Dar ceaiul si scrisoarea vor fi doua lucruri total independente. Ba mai mult, mai intai scrisoarea, apoi ceaiul cu alcool.

-Ma santajezi tu pe mine acum?

-Nu.

-Conditionezi.

-Nicidecum. Vreau doar sa ma asigur ca una nu are nicio treaba cu cealalta. Ma ajuti cu scrisoarea? Da sau nu?

-Daca spun nu, bei o tarie cu mine?

-Da. Daca spui da, se anuleaza taria?

-Nu.

-Ne auzim cand termin examenele. Aveti timp sa compuneti ceva frumos.

 

Ma lasa in pragul usii, asa cum m-a mai lasat.

Pleaca asa cum a mai plecat.