Capitol 10 – Septembrie 7, 2011.

3305472318_133319f85d_bIncepeam sa inteleg ca Gladys nu a fost decat un capitol neincheiat in viata mea. Ca o carte rupta de la jumatate, ale carei pagini le pierzi, neapucand sa citesti sfarsitul. Era singurul exemplar.
Asa am inceput sa ma simt eu.
Aveam un gust amar si am trait cu speranta ca intr-o zi voi gasi cealalta jumatate a cartii si voi putea sa o termin.
Am mai vazut-o de cateva ori de atunci. Nu era ea; o vedeam peste tot, dar ea a disparut complet pentru o jumatate de an, dupa care a urmat pauza de un an, de care vorbeam la inceput.
Timpul s-a scurs monoton. Pe timpul verii am fost plecat. In septembrie m-am intors cu forte noi si pregatit sa o iau de la capat fara ea. Inca ma gandeam la ea.
Nu am mai avut pe cineva de mult timp. Nu pot. Nu vreau: mi-e dor de ea! Dar am intrat in stadiul de obisnuinta. Insa nu am reusit accepta.


-Pekka?
I-am recunoscut vocea. Devenise oarecum straina. Sau daca nu straina: rece, distanta.
-Nu te-am mai vazut de ..ceva timp. – imi vorbeste din nou.
-Da..am fost plecat; am calatorit. Cum esti?
-Bine, bine. Am fost plecat in Trinidad o saptamana, in August.
-Oh! Frumos! Cu totii?
-Nu, doar eu!
-Bine-ai venit inapoi! – ii fac cu ochiul si incerc sa imi fac de lucru prin birou.
Fierbeam de furie. Speram sa plece, pentru ca nu ma puteam abtine prea mult. Atunci am realizat ca nu puteam accepta lipsa ei si nici nu ma obisnuisem cu absenta ei.
-Ce face Gladys?
S-a blocat. M-a privit jenat, cu ochii lui caprui si patrunzatori. Culoarea pielii nu imi permitea sa il vad cum se roseste, dar la randul lui, s-a incalzit subit. Am simtit cum ii creste temperatura, proportional cu a mea. Inca asteaptam un raspuns.
-Nu stiu. Nu am vorbit cu ea de patru luni.
Rad nervos. Ma bucuram in sinea mea.
-Cum asa? Nu ai luat-o si pe ea cu tine in Trinidad?
-Intreci masura! Gladys este o tipa sexy, care intoarce multe capete, dupa cum prea bine stii..
-Stiu, stiu..am auzit ca intoarce si capete de familie!
-Pekka, inceteaza! Ce a fost, a fost, m-a durut la randul meu.
-Cred ca ai suferit enorm, nu? Daca ma chinui un pic, o sa imi si para rau pentru tine.
-M-am indragostit de fiinta aia, Pekka!! Nu imi explic ce si cum s-a intamplat. Am rupt legatura. Havel a banuit ceva. Totul a luat o intorsatura ciudata. Ea are prieten. S-au impacat. M-a rugat sa nu o mai caut pentru ca il iubeste. Auzi stii ce? De ce iti dau atatea explicatii?! Am facut-o in necunostinta de cauza. Nu imi place sa spun asta, dar de cate ori nu te-am rugat sa imi arati o poza cu ea?
Se intoarce si da sa plece.
-Dewayne! Nu crezi ca am dreptul la un raspuns? Pleci asa in mijlocul conversatiei? Sau “purtam” un monolog?
-Ma poti scuti de sarcasmu’ti tipic?
-O sa incerc.
-Mai ai ceva de spus Pekka?
-Da. Nu sunt suparat pe tine. Dar e frustrant, imi pare rau. Nu e vina ta, stiu! Dar totusi ai ajuns aproape de ea. Stii ce foc am incercat sa sting timp de 3 ani? Stii ca nu am reusit? Am fost plecat timp de un an in speranta ca ma voi regasi. Nu iti suport prezenta stiind ca tu i-ai oferit ce i-as fi putut eu oferi si totusi atat de putin…
-La revedere Pekka! Sa ai un an scolar bun.
-La fel si tie!

Predam 3 cursuri anul acela. Scoala incepuse de cateva zile, nu o aveam ca eleva. Curiozitatea m-a impins de la spate, i-am verificat statusul. Urma sa termine facultatea in 2012. Am rasuflat usurat. Nu stiu daca era din cauza ca inca o stiam acolo – imi doream enorm sa o revad – sau pentru ca nu ii eram profesor.


Septembrie 12, 2011.

Mi s-a parut ca o zaresc. Mergea in fata mea, grabita. A intors privirea nelamurita de parca ar fi cautat ceva. Cu siguranta era ea.
Ce bine ca nu m-a vazut!
Cateva ore mai tarziu ma regasesc in clasa alaturi de noii mei studenti. Intarziata ca de obicei, o noua veche silueta apare din senin in clasa. Se aseaza langa un baiat, pe care se pare ca il stia deja. Nu stiu ce mi-a citit in privire, dar zambea. Se abtinea sa nu rada.
Ma intrebam la ce i-a fostul gandul cand s-a inscris la clasa mea. Acum 3 zile numele ei nu era pe lista studentilor mei.
-Vad ca avem oameni noi! Ne cunoastem deja, presupun ca nu e cazul sa ma prezint. Si regulile sunt sigur ca le cunosti! – ii intind descrierea cursului.
Mai bine ca oricine! – murmur mai mult pentru sine. Nu sunt sigur daca am zis-o cu voce tare sau nu.
-Multumesc! – imi spune zambind.
Ora decurge normal, dar greu. Tare greu.

Pierdut in fata ei, aveam un déjà vu.
Eram frustrat, dar fericit. Foarte fericit.
Prezenta ei ma bucura. Ea a revenit pentru un nou inceput.
Gladys a mea mi-a oferit o ultima sansa.

-Ce faci? Fumezi?
-Da! De ce?
-Pai in fata profesorului?
-Eh haide, Samir! Scuteste-ma. Nu vezi ce rusinea imi e? Credeam ca preda cursuri de matematica, nu impotriva fumatului.
Eram in urma lor si am prins o frantura din conversatie. Tot ce reusesc sa mai prind este o privire amuzata.
-Hai, ne vedem mai tarziu! – ii spune lasandu-l in urma.
-Unde te duci?
-Sa ma intalnesc cu niste prieteni! Vin in laborator mai incolo.
O placea si era destul de vizibil.
Saracul!

-Alo! Sunt in VH. Ajung in..
Se rupe firul, nu mai pot auzi, dar o vad cum fericita se imbratiseaza cu un baiat si pleaca mai departe impreuna.
E prea scund. Probabil sunt doar prieteni.
Zambesc linistit timp de o secunda, dupa care se prabuseste totul. Cuvintele lui Dewayne tocmai m-au sagetat agresiv. Imi rasuna in creier si imi tiuie urechile. Din reflex le acopar. Raman surd, dar nu orb. Ii citesc buzele repetitive asemenea unei casete stricate.
“Totul a luat o intorsatura ciudata. Ea are prieten. Ea are prieten. Ea are prieten.”

Se invarte totul cu mine. Aveam multe de procesat. Reusesc sa ma adun si ma intorc la mine in birou, unde mi-am pierdut privirea pe geam cateva ore bune.
Gladys a mea era indragostita de iubitul ei.