Capitol 9 – Imi vei lipsi

5292990424_0834619ff7_bNu a venit la mine in birou, desi am asteptat-o cu drag, dor, nerabdare si eram din ce in ce mai nervos pe masura ce minutele se scurgeau.
-Pekka!
-Dewayne, la multi ani! Asculta, imi pare rau pentru mai devreme.. am cam luat-o razna.
-E in regula. Te pot ajuta?
-Nu, nu, stai linistit. Spune-mi, cum ai sarbatorit?
-Frumos, am avut toata familia pe la noi, am fost cu fetele mele…

A continuat sa vorbeasca, insa nu il mai auzem. Imi doream sa fi petrecut si eu timpul cu.. fata mea. Cum puteam eu sa o fac pe fata asta sa ma iubeasca?
Insa semestrul acela nu avea sa fie solutia, raspunsul sau timpul pentru asa ceva.
Gladys a disparut din peisaj in Ianuarie 2011. Mi-am dorit-o plecata insa imi era dor de ea. Am inceput sa fumez si mai multa iarba, sa beau din ce in ce mai mult, sa o pictez non stop.. sa o pictez asa cum imi ramasese intiparita in minte.
Pe Dewayne refuzam sa il mai vad asa des; nu faceam nimic in mod special, imi tineam lectiile, si in rest stateam incuiat in biroul meu pana la ora de plecare.
Zilele se scurgeau intr-un mod linistit si chiar plictisitor as putea spune. Incepeau la fel, se incheiau la fel. Nici macar prin scoala – intamplator – nu o mai vedeam. Desi era studenta din departamentul din care faceam parte, nu o vedeam niciodata.
Pana cand.. relatia mea cu Dewayne s-a racit, pe la inceputul lui Februarie. Neindemanatic, am lasat plicul sa alunece pe sub usa. Inca mirosea a alcool si era patat cu acuarele.
Ma plimb astazi, prin partea de sus a orasului, lucru pe care nu obisnuiesc sa il fac. M-am intalnit cu un vechi prieten si pentru ca doream sa imi gonesc mintea de la Gladys, macar pentru cateva ore, am preferat sa fac un drum mai lung si sa il intalnesc la o cafenea in apropierea casei lui. Nu prea obisnuiesc sa iau decizii proaste, dar trebuie sa admit ca aceasta nu a fost doar proasta, ci cea mai proasta! Ma pregateam sa intru la Starbucks..iar in parcare am vazut o masina ca a ta. Culoare, marca, numar – era masina ta. Am vrut sa vin sa te salut, dar cand m-am apropiat, am observat ca nu erai singur. Nu! Nu! Nu erai. Erai cu ea: o copila. Mi-ai tinut teorii legate de varsta mea si atractia neobisnuita – ai spune tu si probabil ar spune-o si multi altii – pentru tinere, aflate de-abia la linia de start a vietii lor. Poate e adevarat! Esti mai tanar: adevarat! Dar exista o diferenta intre mine si tine: tu esti casatorit si ai doua copile acasa, eu.. NU! Sincer, in momentul asta, sunt de parere ca duc o viata mai echilibrata decat a ta: de ce sa ma angajez in ceva ce nu pot respecta: casatoria? Nu stiu daca e pentru ca faceai pe lupul moralist de ce sunt asa frustrat sau sa fie alt motiv? Nu m-as fi gandit vreodata sa te judec, eram prieteni, dar ma intreb care ar fi fost urmatorul pas? Sa iti ofer apartamentul meu pentru escapadele tale cu domnisoara in cauza? Probabil as fi facut-o fara sa stau pe ganduri. Dar nu, nu! Acum nu! E adevarat ca tu habar nu ai si pe masura ce citesti aceste randuri scrise in cerneala intinata de whiskey esti si mai derutat, nu-i asa? Sunt suparat, dar nu e vina ta; tu nu ai stiut. Sunt ranit. Dar tu nici cand ai sarutat-o patimas, nu ai stiut.
Si nu imi place sa o spun, dar: ti-am spus eu! Mai stii ce ti-am zis in prima zi cand te-am cunoscut? Ti-am spus ca o sa iti placa. Si la dracu’, am avut dreptate!
Dar nu e vina ta. Domnule profesor, Dewayne P., tu nu stiai ca urmatorul pas era sa imi ceri apartamentul pentru a avea un loc unde sa te ascunzi cu Gladys
a mea!

In amintirea zilelor noastre bune, cu regret pentru ca nu vor mai fi,
Prof. Pekka G.