Capitol 1 – Pekka

20171924123_2643dde013_b

Ma intorc in luna Ianuarie, 2010 si imi privesc domnita, lasandu-se furata de un barbat mai tanar decat mine. L-as putea numi pustan? Nu neaparat. Dar are un avantaj in fata mea. O are pe ea.
Domnita e un cuvant mult prea mare pentru ceea ce a fost ea in viata mea. Locul ei nu a fost niciodata langa mine, desi am vrut-o cu o dorinta atat de aprinsa; mai degraba i-as spune furie, pe care cu greu mi-am controlat-o.
Si in ziua de astazi, ma mai scutur si apostrofez cateodata, zarindu-i chipul, pur si simplu, undeva in departare: “De ce nu ai facut-o a ta?“. Ma framanta intrebarea asta, mai ales acum. Anul patru e pe sfarsite, iar ea, copila zvapaiata si domnisoara cu forme frumoase din primul an, acum domnisoara ceva mai rea, mult mai sigura pe sine, insa la fel de sensibila si copila in adancuri, este pe picior de plecare. Viata si facultatea mi-au adus-o din nou in cale, desi parte din mine n-ar fi vrut, deoarece, o privesc cu o frustrare de nedescris, de sase luni de zile incoace. Cealalta parte radiaza odata cu intalnirile cu ea, aproape zilnice.
Ea? Ma priveste sfidator – nu ca ar fi ceva nou – cu un zambet pervers, cu dintii albi, aliniati ca la armata. Este mai rea, pentru ca imi citeste frustrarea si neputinta in ochi, dorinta in trup, simte vibratiile in corpul meu, doar cu o analiza subtila din privire. In ciuda diferentei de 30 de ani intre noi, ma simt mic si incapabil in fata ei. Mi-e rusine de ceea ce am fost si ce sunt acum.
Am dorit-o atat de tare. Gladys este copila care mi-a adus aminte care imi e locul si femeia care mi-a pus capac, fara sa puna mana vreodata pe mine, fara sa o simt in pat langa mine, fara sa se aprinda salbatic intr-o seara tarzie sau sa imi rada dimineata, de sub cearceafurile prin care mi-au trecut atatea. Inca o doresc.
Vorbeam de furie mai devreme. Din cauza ei, in anul trei, m-am gandit sa imi iau liber un an; refuzam din start ideea sau posibilitatea de a-i fi profesor din nou. Mi se parea prea de tot. Doi ani au fost de ajuns si mult prea mult pentru mine.
Si uite-ma, dand piept cu ironia sortii. Ma intorc intr-o dimineata de septembrie; iau acelasi autobuz, pe care l-a luat si ea intotdeauna. S-a facut ca nu ma vede, ceea ce lucra doar in favoarea mea. Eram prea socat de ce aveam in fata ochilor ca sa pot suporta o eventuala conversatie – nici macar de un schimb de priviri nu eram in stare! Nu stiu ce m-a suprins mai mult: faptul ca desi era mai mare cu un an, parea mai tanara, mai copila..mai minora – tarziu am aflat cati ani avea, desi banuiam, dupa o logica matematica, cu o eroare pozitiva de un an – sau sa fi fost formele mult mai accentuate si bine definite, fine si feminine, intr-un corp incheiat cu un cap de copila?
S-a tuns.
O Doamne, este atat de frumoasa!” – imi spuneam. “Ce prost ai fost! Unde ti-a fost capul?” – ma mustruluiam.
-Poate nu ai dorit-o suficient, Pekka! – ma spala cu sfaturi Dewayne, cel mai bun prieten al meu, care o stia pe Gladys doar din ce ii povesteam eu.
Asta..in primii doi ani.
Lovitura sub centura a avut loc nu de curand, cand.. am aflat ca Gladys a mea, era si este de fapt, de 3 luni, Gladys a lui Dewayne.

Am avut orice femeie am vrut in viata mea, de orice varsta, culoare sau etnie am vrut. Mai putin pe ea. Si totusi, nici una nu a fost ca ea. Gladys este ce am avut eu mai bun. Citesc si recitesc, asta am vrut sa spun si nimic altceva. Nu mi-a oferit nimic, dar am primit totul, nu s-a rezumat decat la a fi eleva mea, la a fi in gandurile mele, picturile mele – mai fac asta in timpul liber – acum in povestile si visurile mele. Cine ar fi crezut ca un matematician imbracat in Don Juan s-ar putea indragosti? Eu, Pekka G.?! In niciun caz.

O las sa coboare in fata mea si imi continui drumul in spatele ei. Parca as fi urmarit-o, desi viata ne-a pus pe aceeasi cale, din nou. Pentru cat timp..nu stiu! Sau..nu stiam! Pentru ca timpul nostru a trecut; nu l-am avut niciodata, iar sansa mea, daca a existat vreuna, s-a dus.. o data cu aparitia lui Dewayne in viata ei. As fi vrut sa o “urmaresc” in continuare, insa a trebuit sa merg in office; aveam un curs..primul dupa o pauza de un an. Am intors privirea, in speranta ca ii voi zari ochii timizi cautandu-ma.
Ce prost!” – imi zic din nou.
Nu s-a schimbat in privinta asta; niciodata, de cand o cunosc, nu a intors privirea dupa mine: nici macar o data. Desi, poate ar fi facut-o, si nu o data, ci de fiecare data, feminitatea, mandria, orgoliul, increderea ca poate mai mult decat altele, au oprit-o de la acest pas misel, lasciv, mult prea indraznet pentru o copila ca ea. Privirea care nu s-a intors niciodata dupa mine m-a intarat cu fiecare “intalnire”. Rautatea unei fapturi divine m-a transformat intr-un lup flamand de carnea ei, de mirosul ei care a obsedat atatia barbati, printre care si Dewayne.

Sunt sigur ca stia de femeile din viata mea. Nu sunt sigur cum si in ce fel, dar zambetul ei pervers, si ochii aruncati in batjocura peste mine, cu fiecare intrebare legata de matematica, imi spuneau simplu:
Nu fi prost! Crezi ca nu stiu ce invarti? Si ghici ce? Nu o sa fiu una din ele! Si nu pentru ca nu mi-as dori, dar pentru ca iti doresti tu mult prea tare.
Si isi incheia discursul apasat, cu dintii la vedere, cu lumina licurind-i in ochii mari si tot timpul curiosi, fara astampar, intr-o vesnica analiza si cautare:
Fraiere!
Tind sa cred ca am citit-o destul de bine, desi aveam atatea de descoperit la ea.

Si uite-ma in ziua de 13 septembrie 2011, stand la catedra in fata a 11 elevi si in fata ei. Este prea mare, diferita, altfel, pentru a categorisi-o alaturi de cei 11. Am intrat pe usa; socul a fost destul de mare, dar zambetul ei calm si rautacios in acelasi timp m-a linistit un pic si mi-a mascat reactia, relativ ciudata in fata celor 11.
Si intrebarea “De ce?” adresata catre sine – cred si sper – a fost imediat urmata de un raspuns ceva mai inteligent.
Ca sa vezi inca o data ce ai ratat, fraiere!” – privirea ei mereu prompta nu a incetat sa imi ofere raspunsul pe tava.
O priveam din nou si nu imi venea a crede. Tunsoarea o pridea extraordinar si mergea de minune alaturi de tenesi, blugii peticiti si un top mulat, pe care erau imprimati doi ochi mari, la care, involuntar sfarseam a ma uita. Gladys stia, vedea totul si ce ii mai placea. A adorat dintotdeauna sa imi joace mintea, si inca ii place sa fie admirata. Stie ca toti intorc capul dupa ea, dar ma aducea pe culmile disperarii, inca din prima zi.
Am sperat sa vina sa ma intrebe ceva la sfarsitul orei; orice legat de orar, curs, teste, teme, dar n-a facut-o. Rar punea intrebari si asta la sfarsitul semestrului, referitoare la materia cursului. In doi ani de zile, nu s-a intamplat decat intr-un sigur semestru. Deci care era probabilitatea sa vina la sfarsitul acelui semestru?
S-a ridicat usor de pe scaun, finut si-a luat ghiozdanul, a intors fundul obraznic – zambind in spatele bretonului, care ii imbraca ochii si mai mult, si-asa invaluiti ei in mister, stiind ca o voi privi si analiza din cap pana in picioare – si a plecat.

Si ma gasesc singur, pe balconul apartamentului, unde, tragand neinsetat din zecile de tigari pe care le fumam noapte de noapte, visam la ea. Dupa care ma ridicam de pe scaun si incepeam sa o pictez goala, asa cum mi-o imaginam: superba! Fata din picturile mele are picioarele lungi, subtiri, sani rotunzi si ridicati, iar sfarcurile zambesc strengareste in tablou. Ce ma obseda, mic si obraznic, era fundul ei, care mi-a facut de atatea ori cu ochiul. Asta a fost si a ramas Gladys in mintea mea.
Invaluit in ceata fumului, ma ridic si intru in camera, pe care inca nu am avut curaj sa o deschid de cand m-am intors din calatorie. Ii creasem altar, eram innebunit de tot ce insemna Gladys, iar ea habar nu avea. Am realizat in tot acest timp, ca pe ea nu as fi dorit-o asa cum le-am dorit pe celelalte. Am vrut sa fie a mea, femeia si amanta mea, iubita si prietena mea, cea careia i-as fi pregatit micul dejun si pe care as fi sarutat-o pe frunte inainte sa plec, si nu cea careia i-as fi lasat un bilet scurt: “Gasesti mancare in frigider. Nu uita sa faci patul si trage, te rog, usa dupa tine. Pekka
Absenta ei, de altfel constanta si permanenta, este un altfel de a spune ca am avut orice femeie mi-am dorit, mai putin pe ea.
Ma intreb: de ce pe mine m-a respins? Diferenta de varsta nu a stiut-o niciodata, am avut multa grija de mine si mereu am mintit in legatura cu varsta mea..pentru ca am putut si pot.
Totusi de ce Dewayne da.. si eu nu? De ce prietenul meu cel mai bun?
Rautatea ei nu mai este raspunsul; nici in ziua de astazi, ea n-are habar ca noi doi iubim aceeasi Gladys.